Následující text není historickou studií. Jedná se o převyprávění pamětníkových životních osudů na základě jeho vzpomínek zaznamenaných v rozhovoru. Vyprávění zpracovali externí spolupracovníci Paměti národa.

Pokud máte k textu připomínky nebo jej chcete doplnit, kontaktujte prosím šéfredaktora Paměti národa. (michal.smid@ustrcr.cz)

Viorel Mihail Anghel (* 1953  )

… am realizat că România devenise un fel de mare închisoare pentru mine…

  • s-a născut la 6 august 1953 în Caracal (județul Olt).
  • a lucrat la Turnu Severin, la Drăgănești, iar din 1978 a lucrat ca asistent medical la laboratorul Spitalului din Caracal, unde era nevoit să participe la activitățile culturale organizate în cadrul instituției (brigăzile artistice), realizând textele referitoare la activitatea spitalului. La o astfel de manifestare artistică a citit și două poezii creație proprie care, făcând trimitere la realitatea întunecată a epocii, au generat o impresie negativă în cadrul persoanelor cu funcții de conducere din spital, care ocupau și funcții de partid.
  • în timp ce lucra ca asistent medical, a urmat și un curs de ghizi în speranța că va ajunge să călătorească
  • în 1981 a plănuit să fugă în străinătate împreună cu o tânără din RDG care se afla în vizită în România și cu care corespondase anterior. Împreună au realizat un plan minimal și au hotărât să tatoneze terenul observând pe hartă o posibilă variantă de trecere a frontierei într-un loc între Oravița și Moldova Nouă. Acolo, au fost reperați imediat de un grănicer care i-a predat Miliției. El a fost arestat și dus la Miliția din Oravița, în timp ce prietena lui, Ines, a fost trimisă înapoi în RDG.
  • la două luni de la arestare a fost condamnat la 6 luni de detenţie pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.
  • a executat patru luni de detenție în penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara, în condiții foarte grele. Datorită foamei, condițiilor extrem de precare de igienă și a mizeriei (râie, păduchi) a scăzut considerabil în greutate ajungând de la 75 la 49 de kilograme.
  • după eliberare și-a pierdut locul de muncă, riscând să fie recondamnat datorită încălcării unui decret care prevedea că toate persoanele apte de muncă trebuie să lucreze
  • după un an de la eliberare a reușit să se reangajeze pe postul de asistent medical ocupat anterior
  • în prezent locuiește în Caracal.

Viorel Mihail ANGHEL

 

S-a născut la 6 august 1953 în Caracal (județul Olt). A fost educat în spiritul perioadei comuniste, dar în adolescență a început să conștientizeze că românii sunt asaltați de un val de propagandă menită să ascundă atât lipsurile materiale și uniformitatea unei vieți lipsite de libertate, cât și realitatea istorică a instaurării comunismului în România.

Țin minte că o dată am văzut poate un satelit, poate o stea căzătoare, dar eu eram ferm convins că era satelit. Și, bineînțeles, nu putea să fie decât un satelit sovietic. Și de bucurie că am reușit să îl văd pe cer, am dat câteva tururi cu bicicleta în jurul casei. Învățasem să merg pe bicicletă cu două roți. Eram prin clasa a III-a sau a IV-a. Deci cam asta era mentalitatea și astea erau lucrurile care mă bucurau pe mine atunci, când eram mic…

Ulterior, când am început să conștientizez – și asta în vremea liceului, poate chiar mai înainte puțin – mi-am dat seama că nici poporul sovietic nu era așa grozav cum îl credeam eu și cum ni se insufla nouă, nici comunismul nu era cea mai bună dintre toate orânduirile, în care eram învățați că va produce fiecare cât poate, după puterile lui, și va primi după nevoi. Și, încet-încet, am început să conștientizez ce însemna de fapt ce însemna nu atât poporul sovietic, cât Uniunea Sovietică pentru România. Am început să știu că, dincolo de istoria pe care o învățam la școală, exista o alta, adevărată, în care Uniunea Sovietică nu mai avea așa un rol de benefic asupra noastră și nici comunismul pe care ei ni-l aduseseră. Am învățat că România fusese mai mare, fusese mai bogată și un mare rol în faptul că acum era mai mică și mai săracă acum îl avusese și Uniunea Sovietică, pe care eu o apreciam atât de mult pe vremea când eram pionier.

 

A lucrat la Turnu Severin, la Drăgănești, iar din 1978 a lucrat la asistent medical la laboratorul Spitalului din Caracal, unde era nevoit să participe la activitățile culturale organizate în cadrul instituției (brigăzile artistice), realizând textele referitoare la activitatea spitalului (cu „realizări, împliniri, neîmpliniri”). La o astfel de manifestare artistică a citit și două poezii creație proprie care, făcând trimitere la realitatea întunecată a epocii, au generat o impresie negativă în cadrul persoanelor cu funcții de conducere din spital, care ocupau și funcții de partid.

Totodată, în timp ce lucra ca asistent medical, a urmat și un curs de ghizi în speranța că va ajunge să călătorească, dorință la care a renunțat când a realizat ce greu se iese din țară. Ca exemplu al șicanelor pe care Securitatea le făcea celor care încercau să plece peste hotare, povestește despre o vizită pe care a realizat-o cu un grup din spital în Ungaria, înaintea căreia Securitatea l-a chemat pentru a-i sugera să-și tundă părul lung, în fapt încercând să-l racoleze ca informator (în special atent la cei care ar încerca să facă contrabandă cu produse din Ungaria). Deși, în ciuda refuzului, i s-a permis să meargă în excursia din Ungaria, ulterior nu a mai fost lăsat să întreprindă alte vizite în străinătate (a mai încercat să plece în Polonia).

Datorită acestui fapt, în 1981 a plănuit să fugă în străinătate împreună cu o tânără din RDG care se afla în vizită în România și cu care corespondase anterior. Împreună au realizat un plan minimal și au hotărât să tatoneze terenul observând pe hartă o posibilă variantă de trecere a frontierei într-un loc între Oravița și Moldova Nouă, mai jos de Răcășdia, lângă localitatea Grădinari, unde șoseaua se apropia foarte mult de graniță. Ajunși acolo, au fost reperați imediat de un grănicer care i-a predat Miliției.

Dar lucrurile nu s-au întâmplat așa cum ne-am propus noi, pentru că, la un kilometru, maxim doi kilometri la ieșire dinspre Oravița spre Moldova Nouă, era un punct de control, cu un grănicer și o barieră acolo. Ăsta nu funcționa decât de la 1.00 după amiaza până la 5.00 dimineața. Și noi am trecut după-masa pe acolo că ne gândeam să se întunece până când ne întoarcem noi de la Oravița, deci în perioada în care era grănicer acolo și grănicerul ăsta oprea toate mașinile românești. Nu oprea nicio mașină străină, nu era vamă de... dar toate mașinile românești erau oprite și controlate actele. Și cei care erau localnici treceau fără probleme, iar cei care erau din altă parte erau luați la întrebări. Noi nici nu a mai fost nevoie să fim luați la întrebări pentru că ea, având pașaport  RDG, deci fiind nemțoaică, a devenit imediat suspectă acolo. Eu, fiind cu ea, la fel. Și am fost luați cu escortă direct din mașină și duși la garnizoană la grăniceri și… în Oravița. Și acolo interogatorii peste interogatorii: „Ce vreți să faceți? De ce pe aici?”

 

El a fost arestat și dus la Miliția din Oravița, în timp ce prietena lui Ines a fost trimisă înapoi în RDG.

După o săptămână, timp în care a fost supus la mai multe interogatorii, Viorel Mihail a fost mutat de la sediul Miliției din Oravița la închisoarea Popa Șapcă din Timișoara. Procesul, în cadrul căruia a fost condamnat pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, a avut loc la două luni de la arestare la Timișoara. Încadrarea presupunea un regim restrictiv de detenție din cauza căruia nu a putut rămâne în cadrul cabinetului medical al închisorii, deși medicul deținut din cadrul cabinetului a manifestat dorința de a-l opri pentru că ar fi avut nevoie de un asistent medical.

(…) la cabinetul medical de la închisoare de la Popa Șapcă era un medic, cred că ginecolog sau chirurg, nu știu exact ce specializare avea, oricum era un medic deținut, care era sub comanda unui… tablagiu, subofițer din ăsta de miliție. Și ăsta ne recolta sângele. Nu prea avea cine știe ce dexteritate, dar eu i-am spus că sunt asistent de laborator și că, în ceea ce privește recoltarea de sânge, mă pricep foarte bine și l-am ajutat. Acesta, milițianul care era șeful cabinetului, când a văzut că sunt atât de expeditiv și asta, a vrut să mă oprească acolo, la cabinetul medical. Și mi-a căutat… aveau niște cartonașe, ca un fel de cărți de vizită cu evidența noastră, fiecare cu numele acolo, cu date personale și infracțiunea sau tentativa la infracțiunea pe care o comisesem. Și în momentul în care mi-a căutat cartonașul, ca să mă scoată dintre ceilalți și să mă oprească la cabinetul medical, și a văzut TTF pe el, tentativă de trecere a frontierei, l-a băgat la loc și mi-a zis: „Măi băiatule”, zice, „nu puteai să furi și tu sau să dai în cap la cineva, că te opream aici la cabinetul medical că aveam nevoie de tine!” (Râde) „Dar cu asta, cu tentativa de trecere a frontierei nu pot să te opresc, asta e infracțiune gravă!”

 

A executat patru luni de detenție în penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara, în condiții foarte grele. Datorită foamei, condițiilor extrem de precare de igienă și a mizeriei (râie, păduchi) a scăzut considerabil în greutate ajungând de la 75 la 49 de kilograme.

După eliberare și-a pierdut locul de muncă, riscând să fie recondamnat datorită încălcării unui decret care prevedea că toate persoanele apte de muncă trebuie să lucreze (decretul nr. 153 privind parazitismul). În plus, o bună perioadă de timp după eliberare a fost nevoit să se prezinte la Securitatea din Caracal (însoțit de milițieni) pentru declarații, simțindu-se în permanență în vizorul Securității.

După un de zile a reușit să se reangajeze pe postul de asistent medical ocupat anterior.

În prezent locuiește în Caracal.

© Všechna práva vycházejí z práv projektu: Iron Curtain Stories