Doina Cornea

* 1929  

  • "Între ’83 şi ’87 ce s-a mai întâmplat? Doina Cornea: Au continuat scrisorile. Am uitat să spun că după fiecare scrisoare trebuia să plătesc amenda de 5000 lei... Raportat la un salariu, vă daţi seama!... Amendă pentru ce? Doina Cornea: Pentru scrisoarea la Europa liberă. Aşa spunea: pentru scrisoare? Doina Cornea: Da, pentru că m-am adresat unui post de radio duşmănos ţării noastre şi orânduirii noastre; acestea erau formulările. Dar, dacă o plăteam pe loc, se reducea la... Leontin Iuhas: 500 de lei parcă? Doina Cornea: Da, 500 de lei plăteam. Era un sfert din salariul meu. Şi câte scrisori au fost? Doina Cornea: Au fost ... Ariadna Combes: Stai puţin, cred că au fost 13-14 înainte de ’87, nu?! Doina Cornea: Da. Ariadna Combes: Să vă spun drept, că nici eu nu mai ştiu. Le ştiam pe de rost, dar acum le-am uitat. Dumneavoastră le primeaţi? Ariadna Combes: Da, eu le primeam. Şi, cum erau manuscrise, trebuia să le bat la maşină pentru Europa liberă. După ce lucrurile s-au stricat din ce în ce mai mult, mama scria cu lupa pe nişte foiţe, ca foiţa de ţigară, pe care eu trebuia, iarăşi, să le descifrez cu lupa şi după aceea să le bat la maşină. Am primit şi în pastă de dinţi, la sfârşit, aşa, foiţă rulată şi băgată în plastic, înfiptă în pasta de dinţi. Aveam o înţelegere cu cei de la Europa liberă, să mă prevină când, în ce dată exact, va fi citită scrisoarea, ca să pot verifica ce se întâmplă cu mama după publicare. Dar din ’86 eu, practic, foarte greu am mai vorbit la telefon cu mama şi cu Tin-Tin. De ce? Ariadna Combes: Pentru că telefonul era în mare parte închis, liniile întrerupte. Din noiembrie ’86 începuseră să le întrerupă. Definitiv, practic, în vara lui ’87; ţin minte, eram la soacra mea şi ea mă tot întreba dacă nu mă îngrijorez şi mă îndemna să o resun pe mama. Şi eu îi explicam că sunt, de pe-acum obişnuită, că telefonul e de multe ori întrerupt şi că nu mă îngrijorez, ştiu că ce vor ei e să ne sâcâie în felul asta. Aşa se face că în noiembrie eu n-am ştiut de arestarea lor, telefonul fiind întrerupt, toate comunicaţiile întrerupte. Deja, în noiembrie ’87, nici măcar la vecina noastră, la tanti Marioara Boilă, nu mai puteam să sun, că şi la ei era întrerupt."

  • "Doina Cornea: There were quite a lot of instances of harassment, but there was a really serious one. Not during the investigation, but... Doina Cornea: One yes, during an investigation I didn't mention anything about. At home? Usually, when foreigners came to Cluj, when there were visitors who wanted to see me, the regime would be more strict. Immediately, I didn't know why, how could I have known that... And all this while the police officer was standing at the gate. Doina Cornea: Yes. They kept a close watch on us, for several days. They wouldn't allow us to leave the house. Once, we weren't allowed outside for three days, we had no bread left. I pushed the gate and the police officer grabbed my hair, in the middle of the street, I was already out on the street, he forced and pushed me into the courtyard, I fell on my back, there, on the cement.... lying flat on the ground. When did this happen? Ariadna Combes: In Mai 1989, I remember I was in Brussels at that time. Doina Cornea: Stubborn as I was, I got up, lying in wait, because I would hear bus no. 46 passing by, going up the hill towards Observatorului Street: I had noticed that people on the bus would automatically turn their heads when passing by our house; you would see their heads turning in our direction. Ariadna Combes: One man even shouted: „Murder on the right”... (laughter). Doina Cornea: Then, when I thought the bus was going up the hill, I tried to re-open the gate. This time, the police officer grabbed my hand, forced me into the yard and knocked me down on the grass. He realized that knocking me down on the cement ground was too much! So he knocked me down on the grass and started kicking me with his booths, in the thighs. Then, I got up again and tried to get out, he pushed me once again, yelling: „I'll kill you!" I no longer felt any pain and told him: „Kill me, I don't care, you'll pay for this!” And this happened four times over all, with the police officer."

  • "Leontin Iuhas: Sărind puţin peste etape, sigur vom ajunge şi acolo... Atitudinea Securităţii, a unei părţi din Securitate, în 18 noiembrie 1987, am aflat-o abia citindu-ne dosarele. În timpul revoltelor din Braşov, când eram aici la mama şi discutam despre cursul manifes¬tărilor, mama a făcut nişte manifeste pe care le-a scris cu mâna ei. Eu venisem să repar ceva la maşină şi m-a rugat să ne ducem să împrăştiem manifestele. Erau de solidaritate cu muncitorii din Braşov, marea majoritate... Pe câteva scria: „muncitorii din Braşov în grevă”. I-am spus: „mamă, totuşi nu-i bine, hai să scoatem cuvântul grevă”. La care mama a spus: da, bine. Le-am împrăştiat... În faţa fabri¬cilor, în faţa Universităţii, deci nu a fost o acţi¬une foarte mare, au fost sub 200 exemplare. Doina Cornea: 160, fix 160. Nici mai mult, nici mai puţin."

  • Celé nahrávky
  • 1

    Cluj-Napoca, Romania, 16.08.2002

    (audio)
    délka: 05:44:55
    nahrávka pořízena v rámci projektu Memorialul Sighet – Departamentul de Istorie Orală
Celé nahrávky jsou k dispozici pouze pro přihlášené uživatele.

...m-am uitat la un ziar „Scânteia” unde era Ceauşescu. El arăta chiar bine, că era om liber. Dar ceilalţi... stăteau cu mâinile încrucişate pe burtă, alţii cu un carneţel şi un creion scriind, feţe foarte grase, fără expresie. Şi atunci am avut o revelaţie: ce Dumnezeu, noi ne-am schimbat până şi fizionomia?! (...) Chiar m-a speriat! Ce se alege de noi, de români?

Doina Cornea
Doina Cornea
zdroj: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

S-a născut la 30 mai 1929, la Braşov.După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în contextul cedării Transilvaniei către Ungaria din 1940, Doina Cornea şi-a făcut studiile la o şcoală cu predare în limba maghiară. După terminarea liceului, aceasta a mers la Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, secţia Franceză. Începând cu 1958, Doina Cornea a devenit profesor la Catedra de Franceză a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.În 1976, fiica Doinei Cornea, părăseşte România, primind o bursă de o lună la Gronoble, împreună cu alţi 29 de studenţi români. După finalizarea bursei, aceasta nu s-a mai întors în ţară.La începutul anilor ‚80, încurajată de mişcările anticomuniste de la sfârşitul anilor ‚70 (greva minerilor din Valea Jiului; apariţia „Mişcării Goma“), Doina Cornea iniţiază primele acţiuni de protest împotriva regimului condus de Nicolae Ceauşescu. În 1980, Doina Cornea a făcut primul său „samizdat“ (a făcut copii manuale ale volumului „Încercarea labirintului“ de Mircea Eliade), care a circulat în cercul său de cunoscuţi. În 1982, Doina Cornea a scris prima scrisoare de protest împotriva regimului (intitulată Către cei care n-au încetat să gândească), pe care a trimis-o la postul de radio „Europa liberă“ cu ajutorul fiicei sale Ariadna Combes. După difuzarea conţinutului scrisorii, în decembrie 1982, Doina Cornea a fost chemată la Securitate pentru declaraţii, apoi, în 1983 a fost destituită din învăţământ. Între 1983 şi 1987, Doina Cornea a continuat seria scrisorilor de protest. Multe dintre acestea au fost scrise pe foiţă asemănătoare celei de ţigară şi trimise fiicei sale în Franţa, care le descifra şi le trimitea la Europa Liberă. După difuzarea fiecărei scrisori, Doina Cornea era obligată să plătească o amendă de 5000 de lei.La 18 noiembrie 1987, după revolta muncitorilor de la Braşov (din 15 noiembrie), în semn de solidaritate cu aceştia, Doina Cornea, împreună cu fiul său, Leontin Iuhas, a scris 160 de manifeste, pe care le-au difuzat în Cluj. A doua zi, la 19 noiembrie, Securitatea a percheziţionat atât domiciului Doinei Cornea, cât şi pe cel al lui Leontin Iuhas, apoi amândoi au fost arestaţi şi duşi la anchetă la Securitatea din Cluj. După mai mult de o lună de anchete, atât Doina Cornea, cât şi fiul său, au fost eliberaţi la 24 decembrie 1987.După eliberare, casa Doinei Cornea a fost pusă sub supraveghere, iar ea era în permanenţă urmărită şi agresată de agenţii de Securitate.Cu toate acestea, Doina Cornea a continuat seria scrisorilor de protest până în 1989, la căderea regimului comunist.După 1989 participă la toate acţiunile de refacere a societăţii civile, fiind considerată drept una din vocile cele mai autorizate ale acesteia.Doina Cornea a povestit despre acţiunile de dinainte de 1989, cât şi de cele de după, în mai multe cărţi, între care şi „Jurnal. Ultimele caiete“, publicată de Fundaţia Academia Civică în 2009.În prezent, Doina Cornea trăieşte la Cluj.