Alexandru Zub

"Penitenciarul era o experienţă cu totul aparte faţă de Securitate, în prima fază a detenţiei. Ni s-a administrat de la început un duş foarte puternic, de fapt, pentru a vedea că intrăm într-o altă lume, o altă realitate. Vă mărturisesc că, după ceremonia dezbrăcării şi predării oricărui obiect ce aveam deasupra noastră, nepermis în economia închisorii, am fost aruncaţi toţi câţi eram, un grup foarte mare, într-o încăpere care nu avea nici un mijloc de lumină şi nici un fel de aerisire. Era efectiv o etuvă. Era iulie, căldură toridă. Bineînţeles că, am început să ţipăm, fără niciun rezultat. Am fost ţinuţi cât au considerat ei că este limita tolerabilului şi abia după aceea ne-au scos unul câte unul pentru ca să ne plaseze în diverse celule. Eu am nimerit într-un celular, unde erau sute de celule una lângă alta, de câte o singură persoană şi unde erau câte 12-13 sau mai multe persoane. Era ceva teribil. S-a deschis uşa de la culoar şi am văzut celula. Era chiar aceea unde mi-a fost dat să intru. Avea un mic orificiu cu gratii şi acolo stăteau mulţi oameni ţipând după aer şi arătând teribil, în absolută disperarea. Am văzut trupuri despuiate, în sudoare şi cu bube pe cap din cauza infecţiilor, a lipsei îndelungate de igienă. Au fost ţinuţi acolo o perioadă destul de lungă fără niciun fel de asistenţă."

"R: În vara anului 1956 începuse crearea unor asociaţii studenţeşti. Cum vi se păreau? Erau într-adevăr mai liberale faţă de Uniunea Tineretului Muncitoresc, vă dădeau posibilitatea să vă exprimaţi altfel? I: Studenţii aveau la dispoziţie doar U.T.M.-ul ca organism politic. Cred că la vremea aceea, responsabilii politici gândiseră o modalitate de a face în mediul studenţesc o organizaţie care să nu fie politică, în orice caz nu declarat politic. După cum ştiţi, statutul orienta acest organism la activităţi de natură profesională. Sigur că, sub acest raport, se simţea o anumită deschidere şi au fost unii colegi destul de entuziaşti ca să se înregimenteze în asociaţia respectivă. Eu am făcut-o mai puţin entuziast, dar totuşi, până la urmă am înţeles că nu aveam alte instrumente la îndemână, pentru a concentra interesele studenţimii pe linia dorită, în sensul discuţiei care s-a produs la Putna în toamna anului 1956. Fiindcă 1957 era aproape, primăvara lui 1957 însemna şi o aniversare importantă, 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare, ne-am gândit, deci, că am putea să folosim această împrejurare pentru a produce o iniţiativă, o serbare, în acord cu aceste preocupări, cu aceste aspiraţii ale noastre. Fireşte că ideea aceasta nu a fost primită cu entuziasm de oficialitate, conducerea universităţii a fost extrem de rezervată. R: Aţi cerut aprobare, nu? I: Bineînţeles, era nevoie. Totul trebuia să aibă un cadru oficial şi sigur că am propus-o în primul rând prin asociaţia studenţească. I-am pus faţă în faţă, cu alte cuvinte, fiindcă era în programul studenţilor şi nu putea fi primită cu ostilitate deschisă. Dar, am simţit ostilitatea foarte rapid, fiindcă imediat responsabilii politici şi-au adus aminte că şi la Budapesta a început printr-un recurs la valori istorice, la simboluri mobilizatoare din punctul acesta de vedere şi vroiau să fie mai mult decât prudenţi. De aceea s-au opus cât au putut şi, în cele din urmă, au căutat să deturneze această activitate, să o restrângă pe cât posibil. Ceea ce le-a reuşit şi nu le-a reuşit."